Nu am încredere în administrația Aradului. Nu din principiu, ci din experiență acumulată proiect cu proiect, inaugurare cu inaugurare. Strada Mețianu, zona Mărului, granitul din centru, Piața Catedralei, mutarea Pieței Mari, toate aceste inițiative ar fi trebuit să însemne transformare urbană. În realitate, sunt mai degrabă decorul perfect pentru o fotografie cu titlul: „Potențial nevalorificat, ediția n+1”.
Bijuteria coroanei rămâne, fără concurență, podul hobanat „ondulat”. O capodoperă ridicată cu mândrie peste Mureș ca să demonstreze că, dacă ai destul beton și puțin simț estetic, poți crea un monument al frustrării vizibil din orice unghi al orașului.
Pentru un primar care era, măcar din când în când, conștient că „în acest habitat are prioritate arădeanul” și că „n-am ajuns să fim chiar o țară de nebuni”, te-ai fi așteptat ca măcar centrul orașului să fie tratat ca atare. Adică gândit pentru oameni, nu pentru tranzit. Dar asta ar fi presupus decizii incomode: reducerea traficului, limitarea locurilor de parcare, prioritizarea pietonilor. Greu de făcut. Se pare că și mașinile au habitatul lor, nu doar arădenii. Și, inevitabil, aceste habitate se intersectează. De cele mai multe ori, nu în favoarea celor pe jos.
Transportul public funcționează pe principiul surprizei. Dacă vine, e o mică victorie personală. Dacă nu, e doar încă o zi normală. Traficul este „fluidizat”. Atât de bine încât reușește performanța să fie blocat într-un mod organizat. Gunoaiele au devenit element de peisaj. Sunt acolo, constante, aproape liniștitoare prin predictibilitate. Siguranța publică și oamenii străzii sunt tratate cu o relaxare admirabilă. Atât de admirabilă încât ai impresia că totul face parte dintr-un concept urban mai larg, pe care doar noi nu-l înțelegem încă.
Iar noaptea, orașul prinde viață. Motoare turate, accelerații, zgomot cât pentru tot cartierul. În fiecare noapte sunt martorul involuntar al prosperității arădene. La ce preț are combustibilul, să urli cu sute de cai putere pe bulevarde doar ca să știe tot cartierul că ți-ai luat parizer, asta înseamnă să ai buget serios. E clar, există bani. Probabil ar exista și pentru amenzi. Dar, aparent, nu există grabă pentru a le aplica.
Între timp, administrația se ocupă de malul Mureșului, între Podul Decebal și Parcul Europa. Nicio schiță publică, niciun cost la vedere, niciun termen clar. Doar utilaje și speranța că de data asta va fi altfel. Ne pregătim, inevitabil, pentru încă un episod din „cum să strici ceva ce funcționa, pe banii tăi, fără să explici de ce”.
Transparența? O delicatesă digitală. Nu există un panou, o schiță, un termen clar sau un cost la vedere. Totul pare un mic secret de stat. Informațiile sunt, probabil, îngropate undeva pe site-ul primăriei, într-un colț atât de obscur încât ai nevoie de nervi de oțel și un doctorat în arheologie digitală ca să le găsești. Dar, probabil, și transparența e trecută la capitolul „se rezolvă”, undeva lângă „fluidizarea traficului”.
Concluzia e doar una: dacă pe cei din administrație nu-i deranjează haosul, înseamnă că totul merge conform planului. Planului lor, desigur. Pentru că planul meu, acela de a locui într-un oraș funcțional, a fost arhivat demult la secțiunea science fiction.
Aradul merită mai mult. Mult mai mult. Dar, din păcate, pare că se mizează pe faptul că ne vom obișnui oricum.
Și eu am același gust amar la fiecare ieșire în oraș aceleași imagini dezolante și care îmi provoacă, tristețe și dezamagire. Ieri și azi am petrecut mai mult timp (aproximativ 3 ore) într-un marghet și am plecat din nou cu gust amar vazănd ce cumpără romănul în ziua de azi, pot zice că 90 % la sută din bărbati au cumparat alcool (bere, vin etc ) un nene a venit un pic amețit a cumpărat o sticlă de vin și a întrebat vănzătoarea dacă are un tirbușon. Cele mai cumparate prosuse sunt sucurile, nu dau nume de firme dar le stie toata lumea, copiilor li se vand energizante desi este interzis prin lege, oameni cumpără semipreparate, nu mai gătesc, nu cumpără nici fructe, nici legume nici la sfarsit de săptamană, sporadic cate o doamnă mai face sarmale. În schimb la stațiile de plata pe langa taxe și telefonie sunt numeroase variante de a cumpara bilete sau ce or fi pentru pariuri sportive. Oricum este trist că romanul aici a ajuns, sa lăsat păcălit că acești oameni care i-am lăsat să ajungă in posturi de decizie sunt singura variantă.