Există un moment de iluminare digitală pe care îl trăiește orice român conectat la internet. Nu e când îți merge fibra la viteza promisă. E când, autentificat în contul tău personal, ești întâmpinat triumfal de un banner care îți propune exact serviciul pe care îl ai deja.
„Internet de superviteză – activează acum!” L-am activat. De ani de zile. Îl plătesc lunar cu bani reali.
„Portează-te în rețeaua noastră!” Am trei abonamente. Unul e deja portat. Sunt mai portat decât o valiză de stewardesă.
Întrebarea firească: de ce îmi faci reclamă la ce am deja? Nu e filozofie, e bun-simț de bază, din acela pe care marketingul l-a pierdut într-un A/B test nefinalizat.
GDPR: teatrul protecției datelor
Înainte de bannerul inutil, ritualul sacru: accepți cookie-uri? Ești de acord cu prelucrarea datelor? Promitem că nu facem nimic dubios cu informațiile tale?
Bifez. Confirm. Semnez digital. Mi se spune că datele mele sunt sfinte, inviolabile, protejate ca moaștele.
Apoi… surpriză: reclamă la serviciul pe care îl am deja, în contul în care sunt logat, folosind datele mele „protejate”.
Datele mele sunt suficient de bine protejate încât să nu le folosiți eficient, dar suficient de disponibile încât să mă bombardați cu reclame inutile. Kafka ar fi mândru.
Smiley – unitatea de măsură a marketingului românesc
Smiley la telefonie. Smiley la parizer. Smiley la parfum. Smiley la electrocasnice. Dacă un produs nu are fața lui Smiley lângă el, probabil nu există.
Problema nu e Smiley. Omul își face treaba profesionist. Problema e că marketerii cred că dacă mi-ai vândut salam cu Smiley, sigur o să-mi iau și frigiderul cu Smiley. Și telefonul. Și abonamentul. Deși știm cu toții că Smiley n-are acasă nici parizerul ăla, nici abonamentul „la ofertă”.
Marketerii par convinși că românul gândește: „Dacă Smiley apare în reclamă, așa trăiesc și eu dacă cumpăr.”
Nu trăim. Și știm asta.
Unde sunt oamenii normali?
Nu mai există actori? Figuranți? Oameni obișnuiți care să pară credibili folosind un produs?
Marketingul românesc e blocat într-o buclă: aceiași influenceri, aceleași fețe, aceleași mesaje, aceleași reclame la ce ai deja. Totul livrat „personalizat”, dar adresat tuturor – personalizare în stil comunist.
Concluzia
Marketingul online românesc nu duce lipsă de bugete. Duce lipsă de logică, respect pentru utilizator și curaj:
- Curajul de a spune: „Știm că ai serviciul ăsta, hai să-ți oferim altceva„
- „Știm cine ești, dar nu te tratăm ca pe un click idiot”
- „Nu mai punem aceeași vedetă peste tot”
Până atunci, rămânem autentificați, protejați de GDPR, și bombardați cu reclame la viața pe care o trăim deja. Cu Smiley. Evident.
